Despre mine


Povestea mea : De la Pasiune la Profesionalism

Eu sunt Cristina Geabelea, profesionist cu experiență de peste 30 ani în domeniul cosmeticii și a terapiilor alternative.

Sunt cosmetician Skin Expert, Terapeut Rejuvance, Terapeut specializat “Minte, corp și Bowen”, consilier dezvoltare personală și spirituală, practician terapia florala Bach, Formator autorizat cursuri cosmetică.

Am peste 2000 de clienți mulțumiți, peste 100 de cursuri și seminarii, peste 30 de cursuri de specializare. Am susținut nenumărate workshopuri și prezentări, am peste 200 de ședințe de consiliere 1 la 1.

Cele mai mari provocări intalnite la început de drum au fost:

  • Să gestionez și să tratez o gama largă de tipuri de piele și probleme dermatologice de la acnee la imbatranire prematură
  • Să fac față concurenței crescută și necesității de a te diferentia pe piața
  • Să gestionez eficient timpul, între realizarea tratamentelor și activitățile administrative (programari, marketing, aprovizionare)
  • Să gestionez așteptările clienților privind rezultate rapide și spectaculoase
  • Să construiesc și să mențin o relație de încredere cu clienții, mai ales în cazul în care rezultatele nu sunt imediate
  • Să ramân la curent cu noile tehnologii și tehnici din industria cosmetică

Fiecare provocare m-a invățat sa fiu mai flexibilă și să mă adaptez rapid la schimbări.

Importanța învățării continue pentru a rămâne relevantă și competentă in domeniu este esențială.

Empatia și abilitățile de comunicare sunt primordiale pentru a înțelege nevoile și așteptările clienților.

În urma cu mulți ani,  informațiile pe care le găseam despre cosmetică, tehnologie și sursele de noutăți erau limitate. De aceea pentru mine, o tănără la inceput de drum, dar cu mult entuziasm și motivație, mi-a luat mult timp, multe resurse și chiar ani pentru a deveni cine sunt astăzi.

Deseori mi-am neglijat sănatatea și familia nemaiavând timp pentru mine și pentru cei dragi mie.

De fiecare data când auzeam de seminarii și congrese eram prezentă, curioasă să învăț, să aflu noutăți. Mâncam pe fugă și între programări, ca să servesc cât mai multe persoane și uite așa am ajuns să mă confund cu jobul pe care îl aveam.

Până într-o zi când am ajuns la burnout.

Și m-am oprit din toata aceea alergare, și m-am gândit cum pot să combin într-un mod eficient și sustenabil munca făcută din pasiune și timpul de calitate pentru mine si familia mea.

Nu m-am oprit din a evolua. Am invățat că pot să am echilibru între viața profesională și cea personală.

Nu te opri nici tu!

Cu prețuire,

Cristina